Marți, 29.05.2012

Psalmi 146,8: “Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.”

Cred că cel mai bine realizăm noi, ca oameni, aceste afirmaţii în momentul în care păcatul ne desparte de Dumnezeu într-atât de mult, încât suferinţa noastră nu mai e doar spirituală, ci şi fizică. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să mă simt atât de rău din cauza păcatului meu, încât să sufăr efectiv, să-mi simt întregul trup afectat din cauza acestei suferinţe. Şi mă gândesc că nu sunt singura care are experienţe de acest fel…

Dar ce frumos este să ştii că ai primit iertarea, că poți să-ți ridici capul și că poți umbla în lumina celor vii! Ce sentiment de eliberare afli atunci când Domnul îți deschide ochii, te îndreaptă și îți reamintești că El te iubește! După cum spune și înțeleptul, “o inimă veselă este un bun leac” (Proverbe 17,22), întregul trup refăcându-se odata cu sufletul. Iată de ce eu cred că, cel puțin la partea cu îndreptarea celor încovoiați, acest verset poate fi înțeles și în mod literal, omul iertat putând privi, fără nicio reținere, în sus, putându-și înălța fericit fruntea spre ceruri.

Ne mai îndoim că doar la Dumnezeu este iertare și, odată cu ea, vindecare? Cui se îndoiește, i-aș adresa îndemnul: “Gustați și vedeți ce bun este Domnul!” (Psalmi 34,8)

 

Cristina CISMAȘ

Luni – 29.05.2012

Isaia 57, 15 : “Căci aşa vorbeşte Cel prea Înalt,  a cărui locuinţă este vecinică şi  al cărui Nume este sfânt. <<Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie;  dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să  îmbărbătez inimile zdrobite.>> ”

Atunci când citim Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să avem un scop mai înalt decât acela de a ne informa. Nu trebuie să ne mulţumim doar cu o lectură obişnuită a Bibliei. Biblia nu se citeşte ci se studiază, se înţelege, şi se trăieşte.

Pentru a reuşi în atingerea acestor obiective este necesară rugăciunea înaintea lui Dumnezeu. În creştinismul autentic comunicarea cu Dumnezeu nu se face prin meditaţii şi “gimnastică spirituală” precum în yoga sau spiritism. Apropierea de Dumnezeu se face prin mai întâi prin rugăciune.

Prin rugăciune omul este conştientizat de condiţia şi starea sa nesfântă, impură. Rugăciunea este singura atitudine potrivită pe care un om o poate avea la întâlnirea cu Dumnezeu. Răzvrătirea, întrebările, negocierile sau conversaţia nu conferă omului o atitudine potrivită în relaţia cu Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă o supunere oarbă, nejustificată, monahală, ca între sclav şi stăpân. Smerenia care trebuie să-l caracterizeze pe om trebuie să vină din înţelegerea propriei sale condiţii spirituale, trebuie să presupună un dor de schimbare a vieţii actuale.

Nu sunt mulţi care consider că viaţa lor trebuie schimbată. Totuşi,chiar pentru puţini, Dumnezeu e dispus să facă totul. Un Dumnezeu sfânt coboară din locurile sale pentru a ridica pe om, pentru a-l înviora, pentru a îmbărbăta pe cei în nevoie. Faptul că Dumnezeu coboară din cer pentru a înălţa pe un om cu inimă smerită îmi dă un simţământ deosebit de siguranţă şi încredere. Cred cu toată tăria în această făgăduinţă şi mă rog lui Dumnezeu ca niciodată să nu uit că avându-L pe el stăpân şi părinte, nimic greşit nu ni se poate întâmpla.

Sergiu-Adrian ADAM

Sâmbătă, 26 mai 2012

Apocalisa 12: 7  “Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei…”

În general, luptele sunt apreciate doar de la distanţă, atunci când nu te afectează personal şi nu ai nimic de suferit. Probabil că ai avut şi tu luptele tale atunci când erai mic. Poate că a curs şi sânge. Totuşi, au trecut toate şi le-ai uitat.

În zilele noastre se află în desfăşurare o altă luptă, care a început cu mult înainte ca tu sau alt pământean să ia fiinţă. Dumnezeu luptă pentru tine cu Satan. La mijloc eşti tu. Forţele cosmice, îngeri şi demoni, sunt într-un război pentru sufletul tău. Poate nu-i vezi, dar e nevoie să decizi de partea cui eşti. Indiferenţa nu te menţine neutru, ci te trage în jos. Luptele tale minore din viaţa de zi cu zi nu se compară cu eforturile universului de a te câştiga. 

Conflictul dintre bine şi rău nu se regăseşte doar în basme, ci este cât se poate de real.  Şi este destul de dur, dar nu ca în filmeele hollywoodiene cu distrugere şi moarte generală, ci cu un sfârşit cu happy -end. Dacă vrei să ai parte de el, trebuie să fii de partea câştigătorului. Ştii deja cine va fi. Ce mai aştepţi?

Claudiu VASILE

Joi – 24.05.2012

Iacov 5,8: “Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.”

 

Interesantă această aparentă opoziție între două expresii din textul de azi. „Îndelung răbdători ” și „Domnul este aproape” par a se contrazice. Dacă Domnul este foarte aproape de ce mai avem nevoie să fim îndelung răbdători, ar trebui să mai avem doar puțină răbdare. Asta ar fi adevărat dacă Iacov nu se referă la evenimentul celei de-a doua veniri. Dacă încă de pe vremea ucenicilor se aștepta venirea Domnului atunci această venire nu ar fi fost aproape și deci îndelunga răbdare nu era necesară. Dacă venirea Domnului era așteptată peste veacuri atunci întra-adevăr ucenicii aveau nevoie de îndelungă răbdare, dar venirea nu ar mai fi fost aproape. Înțelegeți aparenta contradicție.

Am spus că Iacov poate nu se referă la venirea Domnului finală pentru judecată ci la venirea Domnului ca Mijlocitor pentru oameni. Când Iisus zicea,Împărăția Lui Dumnezeu este aproape, ba chiar a și venit, nu se referea la grădina eden din nou pe pământ și la toate lucrurile din Apocalipsă. Aici este vorba de legea Lui Dumnezeu, de dragostea Sa, de mila Sa, de harul Său, acestea au venit și sunt aproape de noi, la îndemâna oricui.

Întăriți-vă dar inimile și străduiți-vă să nu mai păcătuiți pentru ca harul Domnului Iisus să nu fi fost în zadar, nu vă pierdeți răbdarea, chiar daca venirea Domnului e așteptată de mult, aceasta nu a întârziat din cauză ca ceasul nu a venit, ci a întârziat din cauza harului și milei Lui Dumnezeu, pentru oameni ca tine și ca mine, care încă se mai târăsc prin păcatele lumi căutând iertarea divină și împăcarea cu trinitatea, credința celor puțini ține acea zi încă în culise. Dumnezeu să ne întărească și să ne dea răbdare. Amin!

Mihai V ILLE

Duminică, 20.05.2012

Psalmi 91,4: “El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!”

Chiar în această seară citeam următorul fragment scris de autoarea creştină Ellen G. White: “Acela care umblă în calea poruncilor lui Dumnezeu merge împreună cu Hristos şi, în iubirea Lui, inima găseşte pace. [...] Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt şi predau fiinţa lor purtării Sale de grijă şi viaţa lor ca El să o conducă vor afla pace şi linişte. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveseleşte cu prezenţa Sa. În supunere desăvârşită, este odihnă desăvârşită.” (Hristos Lumina lumii, 331.2)

Mi se pare că ideea aceasta atât de frumoasă despre “ascundere” în Dumnezeu (“la umbra aripilor Sale” cum spune psalmistul) este strâns legată de dragostea Lui faţă de noi şi de ascultarea noastră faţă de El. Fără dragostea nemărginită a Tatălui ceresc, ocrotirea, ascunderea, nu ar fi posibilă, iar fără ascultarea noastră de poruncile Lui, se întâmplă exact acelaşi lucru. Cred că se poate explica mai simplu ideea pe care încerc să o redau, făcând paralela cu viaţa de zi cu zi: dacă cineva nu te iubeşte, nu are niciun interes să te apere, să-ţi asigure liniştea, siguranţa, pacea etc şi dacă încalci legea statului, cum mai poţi merge la poliţie pentru a găsi apărare în caz de pericol?

Domnul să ne ajute să găsim odihna, pacea, deplină prin Fiul Său care este “jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre”! (cf. 1 Ioan 2,2)

 

Cristina CISMAŞ

Sâmbătă – 19.05.2012

Sâmbătă  - 19.05.2012

2 Corinteni 12, 10: “De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

Pavel, alături de Hristos experimentează altfel unele “stări” ale fiinţei umane. Din propria lui experienţă împărtăşeşte şi altora schimbarea viziunii asupra mândriei şi defăimarii, slăbiciunii şi puterii pentru numele lui Isus.  Din această perspectivă, atunci când lumea cataloghează o acţiune, o stare, ca fiind slabă el arată că în acele momente este puternic, numai prin Dumnezeu. Şi aceasta pentru că se încredea în puterea Lui şi făcea totul pentru El, nu pentru sine.

“…căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” spune Isus (2 Corinteni 12,9). Astfel, orice act de slăbiciune, privit ca fiind absurd şi defăimător prin ochii celorlaţi, poate deveni un act de putere şi credinţă lângă Dumnezeu.

Lăsarea întâietăţii altora, smerenia şi prigonirea pot fi motive de bucurie atunci când viaţa este trăită pentru onoarea Creatorului, când este trăită şi condusă de El. Omul nu trebuie să se lase influneţat de părerea celor din jur, ci trebuie să treacă de elementele care îl înalţă pe el şi să lase ca numele Celui prea înalt să fie lăudat.

Andrada BADEA

Vineri, 18 mai 2012

“iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” Isaia 40:8

Louise Redden, o femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins,a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea şi ei pe datorie câteva alimente.
I-a explicat cu glas uşor că soţul ei era foarte bolnav şi că nu putea munci, şi că aveau şi şapte copii, care trebuiau hrăniţi.

John Longhouse, băcanul, a privit-o de sus şi i-a cerut să părăsească imediat magazinul său.

Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.

John însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.

Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuţia dintre cei doi. Clientul făcu câţiva paşi înainte şi îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa.

Băcanul răspunse parcă în silă: Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Louise a răspuns: Da, domnule.
O.K, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar şi eu o să-ţi dau marfă de aceeaşi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă şi scoase o bucăţică de hârtie pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grijă bileţelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.

Ochii băcanului şi ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors uşor către client şi îi spuse mormăind: Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente.Cântarul tot nu se echilibra, aşa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul şedea privind cu dezgust. În fine, smulse bucăţica de hârtie de pe cântar, şi o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea aşa:

“Iubite Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mâinile Tale.”

Băcanul îi dădu femeii alimentele şi privea în continuare tăcut, înmărmurit. Louise îi mulţumi şi plecă din magazin. Celălat client îi dădu băcanului o hârtie de 50 de dolari şi îi spuse: A meritat toţi banii! Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune.

Este mare lucru să Îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. E mare lucru să ştii că totul piere, dar ce a spus Dumnezeu rămâne în picioare tot timpul. Când făgăduinţa lui valorează pentru tine mai mult decât orice, vei descoperi că aceasta îţi este de ajuns. Dumnezeu nu rămâne nepăsător în faţa unui act de credinţă. Minuni de acest fel pot avea loc şi în viaţa ta. Poate chiar azi.

ClaudiuVASILE

Joi – 17.05.2012

Isus i-a zis: “Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Ioan 11.25.

Isus rostește aceste cuvinte cu ocazia învierii lui Lazăr. „Isus i-a zis: “Fratele tău va învia.”Ştiu”, I-a răspuns Marta, “că va învia la înviere, în ziua de apoi.” –Ioan 11:23-24. Marta e pe deplin convinsă că va fi o zi a învierii, dar această zi pare atât de îndepărtată. Ea caută ceva mai apropiat pentru ai potoli durerea. S-ar putea ca și noi căutam ceva sau pe cineva pentru a ne ajuta, fară să conștientizăm faptul că ne aflăm lângă cel care dă și susține viața.

În altă ordine de idei, raspunsul Martei este unul corect din punct de vedere teologic, probabil că dacă ar fi fost la școală primea nota 10. Dar vedeți, atunci cand ne aflăm în preajma lui „Eu sunt” (aici avem încă una din rostirile de „Eu sunt” ale lui Isus), totul se schimba, imposibilul devine posibil.

Este interesant cum Isus căuta să întoarcă atenţia de la înviere în viitorul depărtat şi să o îndrepte la Sine. Numai aceia care-şi fixează credinţa la El în timpul perioadei peregrinării lor pământeşti pot aştepta să primească viaţă în ziua aceea. Credinţa în Hristos este o chestiune de preocupare imediată. Acum î,treabăte, care este preocuparea ta primordiala?

Gabriel DUMA

Miercuri – 16.05.2012

Proverbe 28,3: „Cine își ascunde fărădelegile, nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare.”

 

Adesea rămân uimit față de înțelepciunea Eclesiastului. Cât de binecuvântat a fost de către Dumnezeu în special cu înțelepciune. În ziua de azi este mai lesne să ajungi intelectual, ca să zic așa. Nu vreau să răpesc din meritul nimănui, și astăzi există oameni geniali. Dar parcă nouă ne e mai ușor pentru că avem pe ce să ne bazăm, avem un fundament intelectual de la care pornim, nu mai trebuie să reinventăm roata, putem doar să o șlefuim mai bine, să o facem mai aerodinamică, dar conceptul e deja acolo. Și atunci rămân mirat la înțelepciunea Eclesiastului care nu avea nici un fundament educativ în afară de înțelepciunea divină, și ce-i mai trebuia altceva.

Unul din sutele de proverbe sau cuvinte cu profunzime vorbește despre omul cinstit și cel care încearcă să înșele. Aici este vorba despre onestitate față de Dumnezeu, dar și față de oameni. Partea cu înșelatul însă nu funcționează decât la oameni căci pe Dumnezeu nimeni nu-L poate înșela deși majoritatea încearcă de multe ori. Oricine este cinstit și chiar dacă a greșit, recunoaște că ce a făcut a fost un lucru rău, ori față de aproapele său, ori față de Dumnezeu, este tratat cu respect și recunoștință. De multe ori chiar pedeapsa îi este micșorată considerabil, în justiție de exemplu. Dumnezeu, dacă recunoaștem și regretăm ne iartă cu măsura plină.

Fiți dar oameni de adevăr, stăruiți în cinste și onestitate, față de Dumnezeu și față de oameni. Nu vă dedați la compromisuri cu păcatul sau cu minciuna. Cu un astfel de comportament, cele mai bune uși vi se vor deschide în față. Chiar dacă nu toate ușile se vor deschide, cele potrivite sigur o vor face. Dumnezeu să fie cu noi toți. Amin!

Mihai V. ILLE

Marti – 15.05.2012

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere. 2 Corinteni 1:5

Fiecare persoană este supusă eșecurilor și suferințelor de pe acest pământ. Este imposibil să treci prin apă și să nu te uzi la fel cum este imposibil să trăiești pe acest pământ plin de nelegiuire și răutate fără să suferi. Dar Dumnezeu ne oferă acest dar de neprețuit: să avem parte de mângâiere atunci când avem nevoie și nu oricum ci din belșug.

Psalmistul spune în capitolul 145 cu versetul 8 : Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate. Ce înseamnă să fi plin de bunătate? Înseamnă să iei păcatele întregii omeniri asupra ta, să dai viața ta în schimbul vieții lor și să fi răsplătit cu batjocură…să răspunzi cu iubire; nu o dată, nu de două ori…ci necontenit. Asta a făcut Dumnezeu pentru noi. De multe ori spunem despre noi că suntem buni însă nu suntem plini de bunătate! Poate te întrebi care este diferența dintre acestea? A fi bun și a fi plin de bunatate. E tot una să ai o bubă pe corp sau a fi plin de bube???

Bunătatea Lui ține în veci – să profităm astăzi de ea și să vorbim și celor din jur despre marea dragoste a lui Dumnezeu.

Amin